REFERENDUM 2012 Parchetul General: Căbulea i-a cerut lui Manoloiu să scrie că nu-și poate asuma numărul de alegători

REFERENDUM 2012 Parchetul General: Căbulea i-a cerut lui Manoloiu să scrie că nu-și poate asuma numărul de alegători
Publicat: 08/08/2012, 16:55
Actualizat: 06/08/2014, 23:22

Ioan Nicolae Căbulea a dispis ca șeful Direcției pentru Evidența Persoanelor, chestorul Manoloiu Constantin, să întocmească actul oficial, conform căruia MAI nu-și poate „asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente”, informează PICCJ.

Procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (PICCJ) au dispus, la data de 8 august 2012, începerea urmăririi penale față de Ioan Nicolae Căbulea sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu contra intereselor publice în forma calificată prevăzută de art.248 raportat la art.248 indice 1 Cod penal, informează Ministerul Public.

„Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, s-a reținut faptul că, învinuitul, la data de 1 august 2012, în exercițiul atribuțiilor de serviciu, respectiv de asigurare a continuității conducerii Ministerului Administrației și Internelor, cu știință, și-a îndeplinit în mod defectuos atribuțiile ce îi reveanu în temeiul funcției deținute”, precizează sursa citată.

Astfel, învinuitul Ioan Nicolae Căbulea ar fi dispus învinutului Manoloiu Constantin – chestor de poliție și director al Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date – să întocmească un act oficial, respectiv adresa nr.3479199, conform căreia MAI nu își poate asuma veridicitatea numărului de persoane înscrise în listele electorale permanente. De asemenea, în data de 2 august 2012 învinuitul Ioan Nicolae Căbulea a semnat adresa oficială nr.74619/VPD către Curtea Constituțională a României prin care a transmis înscrisul menționat, care a fost întocmit din dispoziția sa, prin încălcarea legislației în materie.

„Încălcările dispozițiilor legale în materie sunt evidente, întrucât potrivit art.5 din HG 682/07.07.2012, Ministerul Administrației și Internelor, prin Direcția pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, selectează și prelucrează datele privind cetățenii cu drept de vot, tipărește și pune la dispoziția primarilor listele electorale permanente actualizate, în două exemplare, și copii de pe acestea, în 3 exemplare, iar învinuitul Ioan Nicolae Căbulea, chestor principal de poliție, secretar de stat, șef al Departamentului ordine și siguranță publică din cadrul Ministerul Administrației și Internelor a făcut parte, pe întreaga desfășurare a referendumului național, din Comisia Tehnică Centrală înființată prin hotărârea Guvernului României sus-menționată”, arată sursa citată.

Căbulea a fost audiat miercuri, fiind pus ofiocial sub acuzare.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Adevărul despre decesul lui Gabriel Cotabiță. Artistul ar fi fost internat în mare secret de...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din Porțile de Fier, protejată de...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Ameninţarea de pe piaţa imobiliară. România ar putea ajunge o piaţă de chiriaşi: "Preţurile se...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
România a pierdut cea mai mare actriță. Nu o vom uita niciodată! A fost unică
Scăpați de calvarul perdelelor șifonate, după spălare. Vă ia câteva secunde
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
Soția lui Gabriel Cotabiță, adevărul despre starea de sănătate a artistului: "Era riscant"
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
S-a descoperit că astronauții procesează sarcinile mai lent în spațiu